-------------------- ENGLISH VERSION BELOW -------------------
Declar prin prezenta că doresc să particip la Concursul Internațional de alergare de anduranță S24H 2025, care se desfășoară în Timișoara/ România.
Având în vedere prevederile legale privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere:
• Nu mă aflu sub influenţa băuturilor alcoolice şi/sau a stupefiantelor;
• Înţeleg că acest eveniment este intens solicitant fizic şi confirm că sunt apt/ă din punct de vedere medical pentru a participa la acesta (şi că nu am fost sfătuit/ă să nu particip la acest eveniment de către un medic), astfel încât exonerez organizatorii, precum şi pe oricine are legătură cu aceştia (sponsori, parteneri, angajaţi, autorităţi, oficiali, voluntari etc.) de orice răspundere în legătură cu orice pretenţii aş putea avea, de orice natură, pentru eventuale accidentări, boală, deces sau orice alte probleme medicale care ar putea apărea pe parcursul desfăşurării evenimentului la care particip, precum şi pentru eventuale furturi/pierderi ale bunurilor proprii care ar putea surveni la acest eveniment;
• Sunt apt/ă fizic și mental pentru participarea la Eveniment;
• Nu voi arunca în perimetrul de desfăşurare al Evenimentului niciun tip de deşeu, în afara zonelor special desemnate;
• Nu am nicio pretenţie faţă de organizatori în a folosi imaginile foto şi video realizate în timpul evenimentului în care sunt surprins, cu angajamentul ferm al organizatorilor că nu vor folosi aceste imagini în alte scopuri decât promovarea Evenimentului, implicit a activităţilor organizatorilor, la elaborarea afişelor şi pentru alte materiale informative dedicate activităţilor de alergare;
• Orice pagube produse terților cu ocazia Evenimentului, ca urmare a propriei mele conduite, îmi aparțin solitar mie si nu organizatorilor ori altor persoane ce au legătură cu aceștia (sponsori, parteneri, angajați, autorități, oficiali, voluntari etc.)
Prin aceasta declar că sunt de acord cu ceea ce a fost prezentat mai sus şi că am citit fiecare punct al actului, le-am înţeles, mi le-am însuşit şi semnez de bunăvoie şi fără nicio constrângere din partea nimănui.
-------------------- ENGLISH VERSION -------------------
After having been duly sworn in accordance with the law, I do hereby depose and state that:
• I want to participate in the S24H 2025 International Ultrarunning Race that is taking place in Timisoara/ Romania.
• I am not under the influence of alcohol or drugs;
• I understand that this event is highly physical and I confirm that I am medically able to take part in it (and I was not advised by a doctor not to do so), therefore I exonerate the organizers, as well as any other parts (sponsors, partners, employees, authorities, officials, volunteers, etc) of any responsibility towards any claims I might have regarding possible injuries, disease, death or any other medical issues that might encounter during or after the race, as well as regarding possible theft or losing of my personal belongings during this event;
• I am physically and mentally fit to take part in the event;
• I will not throw any garbage in the event area, other than designated places;
• I have no claim towards the organizers in using photos and videos depicting me, shot during the event, given that they will only be used to promote the event or other activities related with running;
• I am solely responsible for any damage I might create to other parties during the event.
By signing this document, I declare that I agree to all points above, which I read, understood and accepted and I sign this by my own will and without any constraint.
Citeste termenii pana la final pentru a exprima acordul