Timișoara City Marathon - 2018

28 octombrie 2018 Timisoara, Romania

Maraton “Cavalerii Cetatii” by Flexik Automation


Detalii

Cavalerii Cetăţii îi aşteaptă la start pe toţi aceia care cred că pot duce la bun sfârşit, pe cont propriu, o cursă solicitantă de 42,2 km. E drept, numai un cavaler demn de rolul şi titlul său ar putea intra victorios în cetate după o asemenea distanţă! Cursa de maraton este una specială în cadrul Timisoara City Marathon datorită semnificației poveștii istorice a descălecatului lui Eugeniu de Savoya în cetatea Timișoarei, cât și datorită traseului, care completează povestea. Doar 42 de alergători pot intra în această cursă și pot fi la start. Sunt cavalerii Timisoara City Marathon și îi sărbătorim în mod special. Am dorit să creăm o cursă deosebită care să devină în timp și o dorință pentru alți alergători, să facă partea din echipa celor 42. Traseul ales începe în afara Timișoarei, la Otelec, de unde, pe pista de biciclete, cei 42 de alergători vor “descăleca” în inima cetății, în piața Libertății. Sosirea la linia de finish va fi cu surprize pe care cei înscriși le vor descoperi la eveniment.


Vezi lista concurenti

Taxe

Nume Taxa
Feminin < 30 ani 15000 lei per inscris 9500 lei 09 iunie 2018 10 iunie 2018 10500 lei 11 iunie 2018 26 august 2018 12000 lei 27 august 2018 30 septembrie 2018
Feminin 30 - 39 ani 15000 lei per inscris 9500 lei 09 iunie 2018 10 iunie 2018 10500 lei 11 iunie 2018 26 august 2018 12000 lei 27 august 2018 30 septembrie 2018
Feminin 40 - 49 ani 15000 lei per inscris 9500 lei 09 iunie 2018 10 iunie 2018 10500 lei 11 iunie 2018 26 august 2018 12000 lei 27 august 2018 30 septembrie 2018
Feminin 50+ ani 15000 lei per inscris 9500 lei 09 iunie 2018 10 iunie 2018 10500 lei 11 iunie 2018 26 august 2018 12000 lei 27 august 2018 30 septembrie 2018
Masculin < 30 ani 15000 lei per inscris 9500 lei 09 iunie 2018 10 iunie 2018 10500 lei 11 iunie 2018 26 august 2018 12000 lei 27 august 2018 30 septembrie 2018
Masculin 30 - 39 ani 15000 lei per inscris 9500 lei 09 iunie 2018 10 iunie 2018 10500 lei 11 iunie 2018 26 august 2018 12000 lei 27 august 2018 30 septembrie 2018
Masculin 40 - 49 ani 15000 lei per inscris 9500 lei 09 iunie 2018 10 iunie 2018 10500 lei 11 iunie 2018 26 august 2018 12000 lei 27 august 2018 30 septembrie 2018
Masculin 50+ ani 15000 lei per inscris 9500 lei 09 iunie 2018 10 iunie 2018 10500 lei 11 iunie 2018 26 august 2018 12000 lei 27 august 2018 30 septembrie 2018